COSTIN D. NENITESCU

CREATORUL SCOLII ROMÂNESTI DE CHIMIE ORGANICÃ

          La 15 iulie în acest an (nr-2002), s-au împlinit 100 de ani de la nasterea marelui nostru chimist Costin D.Nenitescu si tot în aceeasi lună, s-au împlinit 32 de ani de la acea zi de 28 iulie 1970 care a dus la disparitia sa brutală, neasteptată si nespus de dureroasă pentru cei care i-au fost apropiati.

          Au trecut asadar mai bine de trei decenii de când profesorul Costin D. Nenitescu ne-a părăsit pentru totdeauna. Si totusi, prezenta sa este vie în constiinta celor de azi. "Nu-ti voi lăsa drept bunuri, dupa moarte, decât un nume adunat pe o carte"- spune poetul si dintr-o dată mostenirea despre care vorbeste capătă dimensiunea unui tezaur. Si într-adevăr, ce poate fi mai valoros decât strângerea în cuvinte a unei munci de o viată, pentru a nu lăsa să se irosească ci să folosească generatiilor viitoare?

          Aparent este o sarcină usoară să descrii viata si opera profesorului Costin Nenitescu. Este doar atât de bogată în evenimente si realizări de seamă! Si totusi este atât de greu să observi si mai ales să descrii în vorbe inefabilul care a dat atâta specificitate personalitătii sale, fãcându-ne să ne întrebăm ca odinioară Shakespeare: "când oare asemeni lui veni-va altul?"

          Încercarea de fată este rezultatul dorintei de a le infătisa tinerilor de astăzi, care nu l-au putut cunoaste direct pe Profesor, personalitatea acestui mare om care a constituit un model pentru multi dintre cei care au avut privilegiul de a lucra în preajma sa.

          Când si-a început cariera academică la Universitatea din Bucuresti, tânărul asistent de numai 23 de ani Costin Nenitescu, aducea cu sine un important capital stiintific: făcuse studii superioare de chimie la două din cele mai renumite universităti europene: Politehnica din Zürich si Universitatea din München; fusese unul din elevii preferati ai lui Hans Fischer, devenit încă de pe atunci celebru pentru lucrările sale în domeniul colorantului sângelui - hemina, lucrări pentru care a fost distins în anul 1930 cu premiul Nobel. În acest domeniu atât de important pentru întelegerea proceselor vietii, îsi efectuase teza de doctorat si tânărul Costin Nenitescu : sinteza acizilor filo- si cripto-pirol carboxilici, avea să contribuie mai târziu la realizarea celebrei sinteze a heminei. Dar tânărul doctor aducea cu sine mai ales un spirit nou izvorât din câteva calităti personale de mare valoare.

          Exista în primul rând în acest spirit o nestavilită dorintă de a crea ceva nou, altfel decât ceea ce fusese cunoscut mai înainte. Înclinatia sa spre o gândire independentă, originală, dăduse încă mai demult dovezi elocvente. În perioada pregătirii tezei de doctorat realizase, complet în afara tutelei conducătorului său stiintific, o sinteză originală a indolului prin reducerea o-nitro-w-nitrostirenului. Simplitatea ideii - care de altfel a conferit sintezei o valoare preparativă neperimată până astăzi - a surprins si a stârnit admiratia mentorului stiintific, Hans Fischer. Într-adevăr, marele chimist nu se însela: metoda a rămas în arsenalul sintezelor valoroase ale indolului purtând pentru totdeauna numele descoperitorului ei: "sinteza Nenitescu".

          Dar marea înclinatie spre originalitate a viitorului savant este o trăsătură de caracter ce poate fi regăsită încă mai de timpuriu, la tânărul de numai 16-17 ani care nota într-un caiet în anii 1917-1919: "Notitele din acest caiet nu vor fi propriu zis un jurnal, nu voi scrie zilnic si nici nu voi povesti toate întâmplările din viata mea. Voi scrie numai despre ceea ce mă preocupă si nu mă voi conduce după nici o normă. În modul acesta voi putea sti, după câtiva ani, evolutia gândirii mele". Iar într-o adnotare la una din încercările sale literare din acea vreme, o nuvelă istorică scrisă în 1918, spune că "va trata acest subiect din alt punct de vedere decât Plutarh în ale sale "Vieti ale bărbatilor ilustri". Dincolo de naivitatea specifică vârstei, aceste mărturisiri vădesc un spirit non-conformist, un căutător asiduu al căilor încă neumblate. Nu ne va surprinde asadar faptul că la rândul său studentul Costin Nenitescu admira spiritul novator al unora din profesorii săi. "De la Staudinger am învătat -spune el mai târziu- cât este de util să privesti lucrurile si din alt punct de vedere decât predecesorii tăi".

          O altă calitate esentială, vădită de timpuriu si apoi nici o dată infirmată pe parcursul întregii sale vieti, a celui ce a devenit profesorul si academicianul Costin Nenitescu, a fost temeinicia si dârzenia cu care ducea la bun sfârsit lucrările începute, obiectivele fixate. Este o calitate dobândită, probabil, atât prin mostenirea ereditară de la tatăl său Dimitrie Nenitescu, cât si prin educatia austeră, dar principială, din familie sau din scoala lui Hans Fischer.

          Despre tatăl său, doctor în drept si unul din fruntasii vietii sociale a tării înainte de primul razboi mondial, un contemporan al său scria : "Simteai în el pe omul de fapte. De orice treabă se apuca o făcea temeinic si cerea tuturor aceeasi râvnă si hotărâre". În această descriere a tatălui, este foarte usor de recunoscut, punct cu punct, fiul. De pildă pe cel care, primind la începutul carierei sale drept loc de lucru o cameră mică de câtiva metri patrati a pornit cu entuziasm la crearea primului său laborator. Sau pe cel care câtiva ani mai târziu, în 1935, ocupând prin concurs catedra de Chimie Organică de la Institutul Politehnic Bucuresti, porneste din nou întreaga muncă practic de la început : un birou elegant este transformat în laborator; se construiesc mese, se introduce gaz; organizează biblioteca de laborator cu revistele si cărtile personale.

          Cât despre perseverenta în munca de cercetare ? Aici crezul său este dominat de educatia primită în laboratorul lui Hans Fischer :" De la profesorul meu am învătat nu numai stiinta dar si ceva ce nu se regăseste în cărti. Am învătat, între altele, datoria de a îndrăzni abordarea unei probleme grele oricât de mult ar dura si oricât efort ar cere". Si într-adevăr nici o dată nu a dat înapoi în fata dificultătilor ivite: Nu a renuntat la sinteza unui intemediar necesar, nici când aceasta cerea 12-13 faze consecutive si care, cu toată acuratetea în tehnicile experimentale folosite, ducea la randamente globale de numai 1-2%; mai mult, când intermediarul obtinut cu atâta trudă nu a dat rezultatul scontat a avut tăria să reia încercările pe alte si alte căi.

          De pe pozitia avantajoasă a unei priviri retrospective, la câteva decenii de la publicarea ei, creatia stiintifică a profesorului Nenitescu ne dezvăluie o fortă de anticipare cu totul remarcabilă. El a intuit în mod genial unele din cele mai importante directii pe care se va dezvolta chimia organică si a adus contributii de bază la întemeierea acestora. Să mentionăm, pe scurt, doar două exemple: chimia reactiilor decurgând prin ioni de carboniu si problema ciclobutadienei.

          Încă de la începutul anilor '30 în cadrul cercetărilor sistematice privind reactii ale hidrocarburilor catalizate de clorura de aluminiu sunt obtinute în grupul de cercetare al profesorului Nenitescu rezultate de primă importantă pentru întelegerea ulterioară a mecanismului reactiilor prin intermediari carbocationici. Este observat pentru prima oară rolul esential al unui cocatalizator (urme de apă) în reactia de izomerizare a cicloalcanilor în prezenta clorurii de aluminiu. Această observatie vine nu numai să pună capăt unor controverse din literatură generate de rezultate experimentale contradictorii, ci mai ales să poarte în sine cheia viitoarei întelegeri a mecanismului de formare a ionilor de carboniu. Într-adevăr, mai târziu se va întelege că acidul protic foarte tare care se formează prin interactiunea dintre acidul Lewis-catalizator (clorura de aluminiu) si donorul de protoni -cocatalizator (urme de apă), este responsabil de formarea ionilor de carboniu si apoi de carbeniu. De la observarea si întelegerea rolului cocatalizatorului, cunoasterea a evoluat ulterior firesc spre protonarea în medii superacide a metanului cu punerea în evidentă a ionului de metoniu (CH5+) si de aici la o chimie heterolitică fabuloasă a metanului - în prezent în plină dezvoltare.

          Tot din această perioadă datează alte importante observatii fundamentale privind reactia cicloalchenelor cu cloruri acide catalizată de clorura de aluminiu, în ciclohexan ca solvent (cunoscuta astăzi în literatură ca "reactia Nenitescu de acilare reductivă") sau transferul de hidrogen "într-o formă foarte activă". Aceasta este prima mentionare a transferului intermolecular de ion de hidrură, asa cum va fi numit mai târziu.

          Pe de altă parte, seria de lucrări din perioada 1965-1970, în care sunt studiate îndeosebi reactii solvolitice, vizează întelegerea unor aspecte mecanistice de rafinament în formarea si transformările carbocationilor.

          Cum este firesc, această vastă si importantă muncă stiintifică s-a bucurat de o largă recunoastere în opinia publică stiintifică internatională. Una din dovezile în acest sens o constituie faptul că, la cea mai importantă lucrare monografică în acest domeniu, " Carbonium Ions", apărută în SUA, profesorul Nenitescu a fost invitat să contribuie cu două mari capitole. Între acestea si cel introductiv, în semn de recunoastere a unor priorităti în timp ale scolii românesti. În nota editorială, la aparitia volumului III din această lucrare se spune: "De la publicarea volumului II în 1970, trei dintre cei care au adus contributii majore la chimia modernă a ionilor de carboniu, profesorii Sir Cristopher Ingold, Costin Nenitescu si Saul Winstein, au decedat. Tuturor ne vor lipsi. Opera lor va continua, totusi, să ghideze generatiile viitoare". Locul pe care savantul român îl ocupă în circuitul universal al stiintei este astfel încă o dată fixat.

          Problema ciclobutadienei este un alt exemplu strălucit de anticipare si abordare a unui domeniu, care ulterior s-a dovedit extrem de productiv. În anul 1968, când prezenta în cadrul unei conferinte Max Tishler sustinută la Universitatea Harvard rezultatele originale obtinute de grupul său în acest domeniu, profesorul Costin Nenitescu, întrebat fiind ce l-a determinat să atace o problemă atât de grea, a răspuns cu cuvintele celebrului explorator Mallory atunci când acesta a fost întrebat de ce vrea să escaladeze Everestul: "Pentru că există". Este filozofia omului de stiintă, pe care Profesorul o înfătisa uneori studentilor săi sub forma unei parabole : "In fata unui pisc aparent inaccesibil se află trei persoane, un dogmatic, un sceptic si un cercetător. Dogmaticul nu se angajează în ascensiune; pentru el credinta că o poate face este de ajuns pentru a-i da satisfactia spirituală deplină. Nici scepticul nu merge mai departe de teama inutilitătii. Cercetătorul stie că nu va putea atinge el însusi vârful; totusi începe urcusul, caută poteci, marchează drumul pentru cei care vor veni după el".

          Ciclobutadiena era, în anii '50 un vârf ascuns în ceată al chimiei organice. Ideile relativ noi izvorâte din calcule mecanic-cuantice prevedeau că trebuie să fie foarte instabilă, antiaromatică. Pentru prima oară abstractiile matematice deveneau sfetnici ai experimentatorului. Sfetnici de încredere? În privinta ciclobutadienei, una din structurile aparent simple, răspunsul era totusi necunoscut căci nimeni nu reusise să o obtină. Scepticismul era cu atât mai mare cu cât nereusitele implicaseră mai înainte si unul din titanii chimiei, Rudolf Willstatter. Si totusi profesorul Nenitescu atacă cu curaj problema. Pe parcursul unui deceniu de muncă asiduă, numeroase puncte misterioase din chimia ciclobutadienei sunt rând pe rând clarificate: se arată că ciclobutadiena se formează în cursul unei reactii de eliminare de brom din tetrabromociclobutan si suferă rapid o dimerizare: benzociclobutadiena- si ea un intermediar la fel de eluziv ca si sistemul de bază- este captată sub forma unor dimeri cu structuri diferite si apoi prin reactii cu diene, sunt obtinuti complecsi ai ciclobutadienei si benzenului Dewar pornind de la acetilene. În cursul cercetărilor în problema ciclobutadienei au mai fost obtinute unele realizări noi de importantă majoră. A fost descrisă prepararea cis-diclorociclobutenei (numită ulterior "diclorura Nenitescu"), care a deschis calea practică spre obtinerea complexului cu fer al ciclobutadienei; a fost sintetizată triciclo-[4,2,2,02,5] decatriena cunoscută azi sub numele de "hidrocarbura Nenitescu"; unul din dimerii benzo-ciclobutadienei obtinut în laboratorul din Bucuresti poartă si el numele de "dimerul Nenitescu".

          Atât ciclobutadiena cât si "hidrocarbura Nenitescu" au deschis un orizont larg în sinteza organică modernă. Au devenit accesibile pe aceste căi molecule cu structuri neobisnuite de poliedre regulate, inclusiv unele din cele considerate de filosofia Platoniană ca reprezentând esenta lucrurilor, cum sunt tetrahedranul (tetraedrul=focul) sau cubanul (cubul= pământul). Se poate spune că "hidrocarbura Nenitescu", prima anulenă (CH)10, a propulsat chimia anulenelor, azi în plin avânt. Este greu de spus, în acest moment, care vor fi consecintele practice ale acestei chimii noi. Să notăm pentru moment doar faptul că se sintetizează de pe acum derivati de cuban în calitate de "compusi energetici", adică substante ce înmagazinează cantităti neobisnuite de energie.

          În loc de concluzie la o trecere în revistă atât de sumară a operei stiintifice a savantului, voi cita câteva cuvinte pline de sens dintr-o notă biografică a cărei importantă este cu atât mai mare, cu cât vine din partea unuia din marii chimisti contemporani, Rolf Huisgen: "Costin Nenitescu, ca si Hans Fischer, apartine marilor arhitecti ai chimiei organice".

          Aceste cuvinte spun foarte mult despre prestigiul stiintific al savantului. Un prestigiu confirmat de alegerea sa ca membru al Academiei Române precum si a numeroase academii stiintifice din străinătate ca si de acordarea, în 1970, a medaliei "A.W.von Hofman" una dintre cele mai prestigioase distinctii stiintifice din lume.

          Dar personalitatea sa nu poate fi disociată de calitatea sa de profesor, de om de învătământ. Mai mult, s-ar putea spune chiar că acesta este aspectul cel mai reprezentativ ca si cel mai bogat în consecinte al vietii sale. El însusi s-a considerat întâi profesor iar studentii i-au răspuns cu aceeasi dragoste numindu-l "Magistrul" lor.

          Pentru ca tinerii de astăzi să înteleagă mai usor interesul generatiilor din trecut, al celor peste 40 de promotii de studenti care asteptau cu reală emotie lectiile "Magistrului", voi încerca un răspuns cu mintea si inima studentului de atunci.

          Chiar simpla sa aparitie era impunătoare: înalt, cu frunte înaltă, nas acvilin, cu profil caracteristic, avea o privire pătrunzătoare, plină de inteligentă. Figura oglindea complexitatea sufletului, iar mobilitatea expresiei reflecta un temperament vulcanic. Era apoi cuvântul, de o frumusete aparte, deosebită, izvorâtă nu din metafore, nici din arta oratoriei, ci dintr-o perfectă îngemănare a ideilor, din firul limpede care ducea spre dezlegarea enigmelor, spre descoperire. Aveam un reconfortant sentiment de certitudine dat de constiinta faptului că ne aflam la izvorul primar, sigur, nepoluat de preluări ce i-ar fi putut vicia calitatea. Eram si mândri de faptul că idei stiintifice fundamentale intrate deja în patrimonial chimiei si care, desigur, erau studiate pe meridiane oricât de îndepărtate, în orice universitate din lume, îsi aveau sorgintea în laboratorul alăturat, iar nouă ne erau transmise de însusi descoperitorul lor. Era asa pentru că profesorul nostru a fost întreaga viată credincios ideii că pentru a fi eficient în transmiterea stiintei trebuia să ai si vocatia de a o îmbogăti. Dar dacă generatia de azi si cele viitoare nu vor mai putea niciodată să se bucure de astfel de trăiri, nu este mai putin adevărat că au si ele posibilitatea de a cunoaste direct o parte din stiinta profesorului Nenitescu. Acea parte care a fost pentru totdeauna păstrată de filele cărtilor sale. Constient de importanta existentei unor tratate universitare moderne, care să dea tineretului posibilitatea unui studiu temeinic al chimiei, Costin Nenitescu a scris încă în 1928 prima editie a cărtii de chimie organică. O carte care de atunci este nelipsită din mâna tuturor celor ce studiază chimia; o carte care a deschis pasiuni pentru chimia organică; o carte care a făcut ca tinerii români să se situeze în frunte în competitiile stiintifice internationale; o carte care răspândind cunostinte în rândul răspânditorilor de cunostinte a dus la o crestere exponentială a interesului pentru chimia organică. Cartea a rămas de peste 40 de ani principalul ghid al celor ce învată chimia organică, pentru că este greu ca cineva să-si dorească ceva mai mult de la o scriere de acest gen. Nivelul s-a păstrat permanent actual, pentru că la fiecare editie, din cele opt succesive de până acum, cartea a fost mereu întinerită; ultimele două editii prin grija regretatei acad. prof. Ecaterina Ciorănescu-Nenitescu, sotia si colaboratoarea apropiată a Profesorului.

          Tratatul de Chimie Generală destinat în prima sa formă studentilor Universitătii, cărora le-a predat acest curs în anii 1928-1935 a căpătat, gratie unor reeditări succesive, o răspândire la fel de generală. La disparitia fulgerătoare a Profesorului, creionul a rămas pe o pagină din manuscrisul unei noi editii la care lucra.

          Dragostea si sentimental responsabilitătii fată de tânăra generatie l-au făcut pe Profesor să scrie în perioada '65-66 cărti de chimie pentru liceu. Savantul si profesorul universitar nu se sfia să se adreseze celor care făceau primii pasi pe calea chimiei. A făcut-o cu convingerea că realizează ceva important pentru tară si pentru tineretul ei: " O fac pentru ei, pentru acest tineret român plin de entuziasm si de talent, ca să poată să ocupe si el pe firmamentul chimiei universale locuri de cinste pe care le merită".

          Dacă toate aceste valori se păstrează azi ca si în trecut, există însă altele care se mai păstrează doar în memoria trecătoare.

          Toti cei care i-au fost colaboratori îsi amintesc desigur frumusetea aparte a ceasurilor târzii din seară, la vremea când nu se mai începeau noi experiente si când rând pe rând se adunau cu totii în jurul Profesorului. Discutia aluneca atunci de la problemele de chimie la alte subiecte precum vestigii ale vechilor civilizatii, artă, muzică, literatură, căci Costin Nenitescu avea o cultură umanistică ce uimea pe toti cei ce au avut prilejul să discute cu el. Cunostea clasicii si literatura modernă; civilizatia sumeriană, ca si cea a vechilor egipteni si mai ales vasta civilizatie cretano-greacă îi erau tot atât de familiare ca si istoria tării desprinsă din filele cronicilor, admira pictura impresionistă, iubea muzica, îndeosebi Bach, Mozart sau Schubert.

          Celor care au trăit acele momente le-a rămas o parte din sufletul Profesorului, chiar dacă astăzi mai pot spune doar :

" Tot mai citesc măiastra-ti carte
Desi ti-o stiu pe dinafară…"

Prof. dr. ing. Sorin Rosca
Universitatea Politehnica Bucuresti
Facultatea de Chimie Industrială