CONSTANTIN ISTRATI

FIGURÃ PROEMINENTÃ A CHIMIEI ROMÂNESTI

          "Constantin Istrati a fost un pionier al dezvoltãrii stintifice si culturale românesti, un factor influent al adaptãrii tãrii noastre la timpurile noi, un vrednic român, un om de treabã si de ispravã" (Emil Racovitã).

          S-a nãscut la 5 septembrie 1850, într-o familie de rãzesi în orasul Roman unde a fãcut si cursul primar la Scoala Publicã si în paralel a învãtat limbile germanã si francezã la pensionul Meltzer.

          Dupã terminarea cursului primar, trece la Academia Mihãileanã, în urma unui examen. Plin de initiativã în clasa a IV-a de liceu, Constantin Istrati a redactat o foaie sãptãmânalã care apãrea în patru pagini scrise de mânã. Gazeta intitulatã ,,Opiniile unui Bacon" era o publicatie satiricã.

          În anul 1869 în urma vizitei la Iasi a doctorului Carol Davila, directorul Scolii Nationale de Medicinã si Farmacie din Bucuresti, Constantin Istrati devine elev al Scolii Nationale de Medicinã si Farmacie si în anul urmãtor, 1870, student la Facultatea de Medicinã, Scoala Nationalã de Medicinã si Farmacie desfintându-se în acelasi an. A urmat cursurile în cadrul serviciului militar, la avantajele cãruia nu putea renunta datoritã situatiei grele în care se aflau pãrintii cu cei 11 copii, si obtine în anul 1871 gradul de subchirurg militar.

          Profesorul Carol Davila i-a inspirat lui Constantin Istrati pasiunea pentru chimie; în anul 1872, încã student, Constantin Istrati devine asistent bugetar la laboratorul de chimie al facultãtii de la Coltea. Este punctul de plecare al unei cariere stiintifice.

          Lucrând ca asistent chimist, Constantin Istrati nu a neglijat studiile medicale, reusind în anul 1873 al patrulea la examenul de externat cu calificativul foarte bine. În acelasi an obtine diploma de bacalaureat necesarã pentru examenele de doctorat pentru cã atunci, Facultatea de Medicinã pregãtea atât licentiati, cât si doctori, titluri care se acordau numai bacalaureatilor.

          Din decembrie 1875, devine intern, în urma concursului, calitate în care lucreazã în diferite institutii spitalicesti aproape 2 ani, desãvârsindu-si aptitudinile clinice.

          Este unul dintre initiatorii înfiintãrii Societãtii Studentilor în Medicinã care îl desemneazã vicepresedinte în anul 1875.

          În aprilie 1877, sub presiunea evenimentelor, societatea îsi întrerupe activitatea si Constantin Istrati, dupã ce-si sustine teza de doctorat în medicinã si chirurgie, primeste comanda sectiei a III-a a Crucii Rosii si pleacã pe front, participând la cucerirea Grivitei si Plevnei iar la întoarcerea în tarã cu o coloanã de rãniti, s-a îmbolnãvit de tifos exantematic.

          Pentru meritele sale, tânãrul medic primeste Virtutea Militarã de Aur. Comandamentul rusesc îl decoreazã cu Ordinul Sfânta Ana, turcii, ca recunostintã pentru îngrijirea prizonierilor otomani, oferindu-i decoratia Medgidie, iar Crucea Rosie Belgianã, una din cele sase Diplome de onoare acordate personalitãtilor românesti distinse în activitatea umanitarã desfãsuratã în cursul rãzboiului din 1877-1878.

          În vara anului 1878, Constantin Istrati s-a prezentat la examenul de medic secundar al spitalelor Eforiei si reuseste pe locul al doilea.

          Folosind cunostintele anterioare de chimie, si-a îndreptat atentia spre probleme de medicinã legalã si a solicitat si obtinut aprobarea de a tine un curs liber de Chimie Judiciarã la Facultatea de Medicinã. A fost debutul sãu în activitatea didacticã (1879).

          Desi avea perspectiva unei strãlucite cariere medicale, Constantin Istrati acceptã postul de suplinitor la catedra de Chimie Organicã a Scolii de Farmacie din Bucuresti în anul 1880, iar în anul urmãtor în urma unui concurs, este numit profesor definitiv la aceastã catedrã unde functioneazã pânã în anul 1885.

          Pentru a-si completa studiile de chimie, în anul 1882, a pãrãsit posturile clinice si didactice si a plecat la Paris unde numai dupã 7 luni îsi ia examenul de licentã (la care au reusit numai 12 din cei 35 de candidati). Continuã sã lucreze sub îndrumarea unor savanti renumiti ca: Charles Friedel, Würtz si Schutzenbergen, pregãtindu-si teza de doctorat cu titlul "Despre etilbenzinele clorurate si despre unele observatii privind punctele de fierbere în seria aromaticã", pe care o sustine în 1885 în fata unui juriu prezidat de Charles Friedel.

          Datoritã activitãtii sale stiintifice, este proclamat în anul 1884 membru al Societãtii de Chimie din Paris si ales Membru al Societãtii de Chimie din Berlin.

          Întors în tarã, Constantin Istrati reuseste la concursul pentru catedra de Chimie Medicalã de la Facultatea de Medicinã din Bucuresti, devenind la 29 aprilie profesor titular al Institutiei de învãtâmânt pe care o absolvise abia cu 8 ani înainte.

          În tara noastrã preocupãrile pentru chimia organicã erau aproape inexistente într-o perioadã de mare avânt în dezvoltarea chimiei.

          Lucrând în conditii dificile, în micul laborator din Spitalul Coltea, descoperã o clasã de coloranti fãrã azot pe care îi numeste franceine, ca recunostiintã pentru tara în care si-a desãvârsit formatia stiintificã. Prezentate la Expozitia Internationalã de la Paris din 1889, franceinele i-au adus lui Constantin Istrati medalia de aur si gradul de " ofiter al instructiei publice" din Franta.

          Procedeul de obtinere al franceinelor a fost brevetat în Franta (Brevet nr. 197.135/1889). Altcineva a profitat cã Istrati nu solicitase brevetarea si în Germania si a obtinut un brevet german (nr. 66611) care a fost apoi valoroficat industrial.

          Preocupat de valorificarea bogãtiilor naturale ale tãrii noastre, efectueazã studii asupra nãmolului de pe tãrmul Mãrii Negre, al sãrii provenite din diferite zãcãminte, initiazã o serie de cercetãri în legãturã cu petrolul, chihlimbarul, ozocherita, etc.

          De asemenea, în paralel, executã cercetãri ample în domeniul compusilor halogenati aromatici, oxidãrii anilinei, sintezei difenilsulfonei, solubilitãtii si structurii moleculare a camforului, decelãrii aldehidelor în alcool, etc.

          În anul 1891 publicã cursul elementar de chimie, eveniment deosebit de important pentru dezvoltarea învãtãmântului de specialitate. Tratatul a fost apreciat elogios atât în tarã cât si în strãinãtate, fiind folosit chiar pentru învãtãmântul superior. De exemplu, Charles Friedel, prezentând cartea Societãtii de Chimie din Paris, spunea: ,,Autorul acestei cãrti a servit tara sa scriind-o în româneste, desi în frantuzeste ar fi fost în fruntea lucrãrilor similare".
          Cursul elementar de chimie a fost foarte bine apreciat nu numai de marii chimisti ai vremii ci si de profesorii din învãtãmântul secundar. În anul 1985 cartea este tradusã în francezã si spaniolã, fiind admisã ca manual în liceele din Franta si Mexic.

          Împreunã cu alti chimisti, farmacisti si medici, Constantin Istrati a înfiintat la Bucuresti întreprinderea ,,Centrala" (1898), prima întreprindere româneascã de producere a materiilor prime farmaceutice.

          La sfârsitul secolului al XIX-lea se puneau probleme privind structura moleculelor compusilor organici si nomenclaturii lor.

          Constantin Istrati, ales la Congresul International de Chimie din 1889 de la Paris vicepresedintele sectiei pentru nomenclaturã si apoi membru în comisia permanentã pentru nomenclaturã, face o serie de propuneri, ca precizarea termenilor de aminã, iminã si amidã, indicarea pozitiei substituentilor prin cifre, etc, care au fost acceptate. În 1913, Constantin Istrati publicã în limba românã Studiul relativ la o nomenclaturã generalã în chimie organicã ce a rãmas cea mai vastã lucrare (1200 pagini) ce s-a scris vreodatã despre nomenclaturã în chimia organicã.

          La 63 de ani , dupã aparitia cãrtii ,,Nomenclatura în Chimia organicã" olandezul P.E. Vencade publicã un amplu articol intitulat ,,O carte româneascã foarte remarcabilã asupra nomenclaturii chimiei organice, publicatã în anul 1913 de cãtre C. Istrati", în limba francezã, subliniind cã autorul român a adus multe idei originale, ingenioase, în domenii variate ale nomenclaturii. Aceste idei sunt însotite întotdeauna de solutii satisfãcãtoare, practice.

          În anul 1906 a fost numit comisar al Expozitiei de la Filaret. În 1907, ca ministru al agriculturii, industriei, comertului si domeniilor într-un cabinet conservator scria: ,,e o fericire, cu toate ticãlosiile ce urmeazã fatal, cã poporul s-a ridicat. El a suferit atâtea si somnul nostru era atât de adânc altfel mergeam la pieire."

          În octombrie 1912 i se încredinteazã conducerea municipalitãtii Bucurestene iar în ianuarie este confirmat în functia de primar . Prima actiune în aceastã calitate a fost convocarea Consiliului de Igienã si Sãnãtate Publicã în care s-au analizat gravele deficiente care primejduiau starea de sãnãtate publicã a populatiei.

          Concluzia doctorului Constantin Istrati a fost cã principalul oras al României este unul din cele mai insalubre din Europa si stabileste un program complex de îmbunãtãtiri urbanistice si medico-sanitare. Prima actiune a constat în expropierea terenurilor mlãstinoase din jurul lacurilor Herãstrau si Floreasca în vederea asanãrii..A dispus apoi revizuirea instalatiei de captare a apei de la Arcuda pentru o apã corespunzãtoare igienic.

          La 5 martie 1913, solicitând guvernului sã fie desãrcinat de obligatiile stiintifice si didactice timp de 6 ani pentru aplicarea programului de renovare urbanisticã a Bucurestiului, nu a primit aprobarea si a demisionat.

          Prin activitatea stiintificã si didacticã meritorie si prin participarea activã la congresele europene de chimie, Constantin Istrati a atras stima, simpatia si prietenia celor mai mari savanti ai vremii. Astfel coresponda cu Haler si Combes, profesori la Sorbona, Guye de la Universitatea din Geneva, Markovnicov de la Universitatea din Moscova, Mendeleev savantul rus, Beilstein, profesor la Petersburg, Ducloux din Buenos Aires, etc.

          Constantin Istrati a creat o scoalã de chimie organicã în laboratoarele cãreia s-au format profesori si savanti de renume ca Alexandru Zaharia, Ion Petricu, Mihail Georgescu, M.Mihãilescu, G.Pãtrãscioiu, Lazãr Edeleanu, Teodor Costescu, Stefan Minovici, care i-a urmat la catedrã, Adrian Ostrogovici, C. Tãnãsescu si Eugen Angelescu.

          Refugiat la Iasi, în anul 1917, pleacã bolnav cu un grup de profesori universitari, prin Rusia, în Franta pentru a întreprinde o campanie de propagandã în favoarea tãrii noastre si la 30 ianuarie 1918 moare fãrã a apuca sã vadã întregirea tãrii si descoperirea televiziunii pe care o prevãzuse.

Prof. dr. Mircea IOVU                             
Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" Bucuresti

          Din descoperirile lui Constantin Istrati:
  •  Franceinele -compusi derivati ai unor deseuri de halogeno-benzen, utilizati drept coloranti pentru fibre poliamidice.
  •  Friedeline - triterpene izolate din arborele de plutã, prin procedee simple extractive;
  •  Un nou procedeu de iodurare în seria aromaticã.